Primele preocupări pe teritoriul actual al României privind cunoaşterea peşterilor cu scop explorativ şi ştiinţific datează încă de la începutul secolului al XVIII-lea.
De la finele secolului al XIX-lea, peşterile încep să suscite un interes turistic din ce în ce mai mare. Czárán Gyula, un avocat înstărit îndrăgostit de natură, îşi cheltuieşte aproape întreaga avere pentru explorarea şi amenajarea peşterilor respectiv deschiderea traseelor turistice din Munţii Bihor.
În 1903 este explorată Peştera de la Vadu Crişului, lărgirea ulterioară a intrării prin dinamitare, permiţând astfel amenajarea turistică a peşterii, la standarde considerate a fi moderne pentru acele vremuri.
În 1920 Emil Racoviţă întemeiază Institutul de Speologie din Cluj. Cercetările, având cu precădere un caracter biospeologic, au fost însoţite de observaţii privind conformaţia, hidrologia şi microclima cavităţilor investigate în perioada interbelică. Informaţiile au fost publicate în două volume apărute la Paris sub titlul „Ennumeration des grottes visitées”.
În istoria speologiei, ceea ce deosebeşte România de celelalte ţări europene este existenţa unui Institut de cercetări ştiinţifice, la vremea respectivă singurul care a întreprins, atât cât i-a fost cu putinţă, campanii susţinute de explorări subterane.
În perioada interbelică un rol important în popularizarea şi conştientizarea peşterilor şi a carstului l-au avut Touring Clubul Român, Asociaţia Carpatică Ardeleană (Erdélyi Kárpát Egyesület) şi organizaţiile de cercetaşi.
Perioada postbelică, afectată de profundele seisme ale societăţii, este marcată de reorganizarea Institutului de Speologie, al cărui sediu este mutat la Bucureşti. Institutul de Speologie iniţiează o amplă campanie de explorări speologice extensive, care vor acoperi întreaga ţară. Iniţiativa a culminat cu marea expediţie de explorare din 1951, care a urmărit explorarea râului subteran al Peşterii Cetăţile Ponorului din Munţii Apuseni. Acţiunea a reunit un număr mare de cercetători ai Institutului de Speologie, geologi şi alpinişti cu experienţă speologică. Cucerirea râului subteran a necesitat un efort colectiv remarcabil în cadrul unui bivuac de 12 zile, record mondial pentru perioada respectivă !
Pe 6 februarie 1966 este fondat la Cluj primul club de speologie din România: Clubul Speologilor Amatori, având ca scop principal explorarea, cartarea şi protejarea peşterii Vântului.
Cu începere din anii 1960 interesul pentru speologia explorativă aflată în continuă creştere a condus la apariţia a numeroase cluburi în oraşele situate în apropierea principalelor masive carstice precum şi la Bucureşti.
De la data descoperirii Peşterii Vântului până în prezent, speologii amatori au făcut posibilă descoperirea, explorarea şi adesea cercetarea ştiinţifică a aproape 13.000 de peşteri. Peşterile sunt inventariate într-un sistem unic si original denumit Cadastrul peşterilor din România, formând o importantă bază de date, găzduită de Institutul de Speologie “Emil Racoviţă” cu girul membrilor Federaţiei Române de Speologie.
În 1972 speologii români se reunesc pentru prima dată într-un forum, numit “Speosport” . De atunci, acest eveniment s-a repetat anual până în anul 2000 când s-a transformat în Congresul Naţional de Speologie. Tot atunci este înfiinţată Comisia Centrală de Speologie care va coordona activitatea cluburilor de speologie. Aceasta era o structură a Federaţiei Române de Turism şi Alpinism aparţinând Ministerului Tineretului şi Sportului.
În anii 1977-1978, se organizează prima Şcoală Română de Speologie,
Din 1990 cluburile speologice din ţară au inceput să se reorganizeze ca asociaţii nonprofit pentru ca, în 1994, pasiunea comună pentru lumea subterană să conducă la crearea Federaţiei Române de Speologie.
Federaţia Română de Speologie a fost infiinţată pe 28 mai 1994, sub patronajul Academiei Romane girat de Institutul de Speologie “Emil Racoviţă”, prin unirea Comisiei Centrale de Speologie, Societăţii Române de Speologie şi Carstologie, Societăţii Transilvănene de Speologie, Societăţii Banăţene de Speologie şi a Grupului de Explorări Subacvatice şi Speologice.
Fiind proecupată de siguranţa speologilor Federaţia Română de Speologie a înfiinţat în 2001 Corpul Român Salvaspeo / CORSA.
Considerând la fel de importante protecţia patrimoniului natural şi educaţia pentru mediu, Federaţia Română de Speologie este printre creatori: Reţelei Româneşti de Arii Protejate (1995 Herculane), Centrului Regional de Supraveghere Ecologică (1995), Asociaţiei Rangerilor din România (1996), Asociaţiei Române de Educaţie a Copiilor prin Speologie/Descoperă (1996), Asociaţiei Române de Educaţie Speologică/ARES (1997), Centrului Roman pentru Iniţiativă de Mediu/CRIM (2003), Coaliţiei ONG Natura 2000 România (2003), Asociaţiei Române de Canyoning (2007).
Chiar dacă ocupă o mică parte din teritoriul naţional (5.500 km2, adică 2,3%), carstul din România, adăposteşte peşteri celebre pentru patrimoniul mineralogic, geologic, hidrologic, paleontologic, biospeologic sau arheologic. Peşterile din România reprezintă o atracţie pentru speologii din întreaga lume datorită dificultăţilor variate ale parcursului, explorărilor complexe şi frumuseţii peisajului subteran.
